Melania Bancea – Capitolul 6
Făcuseră mai mult de jumătate din şedinţe, dar încă nu era convinsă că o ajutau din cale afară, pentru că jinduia în continuare după NO, mânca în silă şi nu-şi găsea liniştea. Posta pe site-ul de socializare doar articole vesele, fiindcă ştia că el le urmăreşte (îi confirmase asta în unul dintre rarele sale mesaje), nelăsând să se vadă că are sufletul cernit; în viaţa de zi cu zi, însă, se lăsa mult prea des prinsă în sarabanda gândurilor negre. Fiul ei era singurul care reuşea să o aducă cu picioarele pe pământ, dar probabil că se săturase şi el s-o vadă mereu îngândurată şi tristă, aşa că îşi petrecea din ce în ce mai mult timp la bunici, mai ales că aveau acum şi conexiune la internet, aşa că se putea juca pe computer în voie, în timpul liber.
Letiția Ilea – Poeme
un singur poem
ea avea nenumărate riduri săpate pe chip
părul albit și rănile la vedere.
ea știa durerea întristarea și suspinul
pe de rost.
ea nu scrisese până acum decât un singur poem
cu aceleași imagini de caleidoscop defect
cu aceleași personaje
ce se observau cu bunăvoință
călători în trenuri ce se încrucișează
din direcții contrare. Citește în continuare →
Ion Pop – Pagini de jurnal
8 decembrie [1973]
Am încercat în zadar astăzi dimineaţă să vizitez, cu câţiva studenţi ai mei, atelierul lui Brâncuşi de la Muzeul Naţional de Artă Modernă. Lungi discuţii nervoase cu un fel de şef al gardienilor. Ni se explică că nu sunt suficienţi paznici, că secţia de sculptură nu poate fi văzută. Întrebând când se va ivi ocazia fericită, mi se răspunde pe un ton dur că vreau să ştiu prea multe. Poate că într-o zi – nu se ştie când – voi putea intra în atelier, însă numai pentru cinci minute, şi nu cu un grup mare de studenţi: studenţii zgârie operele de artă, – au mai păţit-o şi altădată. Nu mă pot abţine să nu-i spun câteva mai verzi despre minunata Franţă de astăzi. Zice să scriu ministrului, care îi ţine în halul în care sunt… Şi când mă gândesc că e vorba de unul din marile muzee ale lumii. Cine m-ar crede, dacă i-aş spune în ce stare a ajuns „dulcea Franţă” şi oraşul ei-Lumină? Ţară de înfumuraţi inconştienţi, cu baricade de operetă, parazitând pe amintirea amintirii unei glorii apuse.
Ion Mureşan – Croaziera. Ritual pentru râs
Croaziera
„Ieri m-am întors dintr-o croazieră pe Mediterana. Am pornit de la Roma cu un vapor american, unul uriaş, cu 14 etaje. Am fost la Neapole, Atena, Istanbul, Haifa, Rodhos, Creta, Roma”. Domnul Şerban este un om masiv, cu un impecabil bun-simţ ţărănesc. Dovadă că la o zi după ce a ajuns în ţară a simţit nevoia să bea o bere într-o cârciumă modestă, de cartier. Şi că, mi-a spus: „imediat ce am intrat în casă, m-am repezit la frigider şi am mâncat o scrijea de slănină cu ceapă verde”. Şi nu este, cu siguranţă, un om sărac. Îmi povesteşte, cu o bucurie copilărească, ce minunăţii a văzut în fiecare loc. Apoi îmi mărturiseşte că a fost şi în SUA, zece zile, după care a făcut o croazieră în Caraibe. Aştept să vină rândul unei amintiri urâte. Aştept degeaba. Domnul Ş. e cuplat pe amintiri frumoase. Citește în continuare →
Petru Cimpoeșu – Am fost în cel mai nasol oraș din Anglia
La un moment dat, era cât pe ce să ajung actor. Pe la jumătatea anilor ’70, eram în Ploiești, student la Institutul de Petrol și Gaze, iar una din sălile noastre de curs funcționa la Palatul Culturii. Și am văzut un afiș acolo, cum că se organizează un curs de actorie condus de actori de la Teatrul de Stat. Nu te primea oricum, trebuia să dai mai întâi un examen. Pentru acel examen am pregătit o recitare din „Surâsul Hiroșimei”, de Eugen Jebeleanu.
Ca un pumnal ce sfâșie o piele,
un avion alunecă pe cer. Citește în continuare →
Ana Blandiana – „Cea mai grea noapte din viaţă”
Când, acuzând conducerea International PEN de elitism și încălcare a drepturilor omului, unul dintre vorbitori a propus un vot imediat pentru mutarea sediului organizației de la Londra la Tokio, am realizat că pledoaria pentru limba spaniolă nu fusese decât un mijloc de captatio benevolentiae și că lucrurile se legau între ele și căpătau sens. Numeroasele centre de limbă spaniolă din America de Sud, prezente la congresul de la Guadalajara, flatate de propunerea celei de a treia limbi oficiale, chiar dacă nu se putea realiza, urmau să voteze pentru mutarea International PEN de la englezii care se opuseseră propunerii la japonezul care o făcuse. Ceea ce se petrecea era atât de sfruntat și de sfidător încât era imposibil să excluzi premeditarea, iar, odată acceptată, premeditarea nu putea fi expresia unei simple lupte pentru putere sau a ciocnirii unor ambiții, a unor orgolii. Și atunci despre ce era vorba? Citește în continuare →
Emilian Galaicu-Păun – Tânărul. Parca
Din fereastra mea de la cămin se vedea, la o azvârlitură de băţ,
falnic, turnul Ostankino – ditamai ţurţur la streaşina Rusiei, tot o
„închisoare-a popoarelor”, însă cu gratii din ce în ce mai transparente –,
despre care, în trecere, Cioclea spunea: „Au şi ruşii o sculă erectă, şi aia
de beton!” (pentru mine, un ac de pick-up mai degrabă, şi Moscova –
cu Садовое şi, pe centură, БольшоеКольцо – un vinil de la firma «Мелодия»)
Gorby tocmai schimba, ferm convins c-o întoarce doar, placa.
Şi încă puteai să-ţi mar-
quez*-i poemele: „Made in USSR”.
Andrei Vornicu – Poem
Zăpada roșie de altădată
revistavatra.org 