Raportată la contextual actual, poezia Alinei Bîrsan din volumul Mitopoesis sau singurătatea oului de cerb^* apare numaidecât foarte riscantă, o alegere ori naivă, ori una ce și-a asumat situarea la margine, de nu chiar cu totul în afara diviziilor poetice principale. Direcția generală a prezentului e una cât se poate de conectată la ideologia ce-și proclamă apanajul progresismului, cu tot ce-i este lui asociat: pledoaria pentru egalitatea de șanse, pentru transferul de bunăstare dinspre cei care o dețin în exces spre segmentele defavorizate, pentru înlăturarea discriminării pe criterii de gen sau de preferințe sexuale, abandonarea tentațiilor spiritualiste ori misticoide, adaptarea la limbajul internautic, biografismul cu înfățișare realistă și destule altele asemenea, când mai temeinic, când cam falacios justificate teoretic și asociate cu estetica. În schimb, Alina Bîrsan iese din nou în fața publicului cu o poezie cu totul diferită, la intersecția unor siaje cum sunt cel suprarealist, oniric și expresionist. Tocmai de aceea, nu miră deloc că volumul îl are ca editor pe Mircea Petean, un mare amator de astfel de poetică. Firește, din perspectiva ideologică acum cea mai vocală în discursul nostru cultural, o astfel de poezie e deci retrogradă. Cu toate acestea, merită atenție volumul Alinei Bîrsan tocmai pentru că se distinge în peisaj, întrucât e construit, extrem de riscant, fie contra curentului în mod intenționat sau ca rezultat al unor laborioase deliberări estetice, fie în afara lui măcar intuitiv, dar reușind să facă echilibristică pe muchia cea mai subțire dintre desuetudine și contemporaneitate.