Categorie / Dosar
Revoluția română la bilanț (2/4)
Claudiu Gaiu
Foloasele unei dictaturi socialiste
Moto: „Intelectualii!!! Citesc, citesc, dar cum văd om viu, urlă din toţi rărunchii: săriţi! mă înjunghie omul viu!”
Anton Makarenko
Un epifenomen: România 1989
Schimbarea de regim de acum 30 de ani de la Bucureşti nu e decât o piesă de domino dintr-un vast şi greu inteligibil fenomen: căderea URSS. Nu e vorba de căderea comunismului, care rămâne o idee politică viabilă, şi nici a socialismului real încarnat de China şi sateliţii săi sau de bastionul suveranităţii populare cubaneze.
Câteva voci izolate au rupt încă din primele zile ale anului 1990 vraja legendei revoluţiei române, insistând asupra ipotezei mai plauzibile a unei lovituri de stat de inspiraţie gorbaciovistă acceptată de Occident (Claude Karnoouh, Radu Portocală sau Ion Cristoiu). Şi cum orice complotist îşi află până la urmă naşul, chiar şi uriaşa alcătuire sovietică se va prăbuşi doi ani mai târziu, sub loviturile externe şi contradicţiile interne. Dacă există destin istoric, el are în permanenţă deschideri spre drumuri secundare, posibilităţi de răsturnare neaşteptată a situaţiei, iviri a unor fenomene noi, pe care talentul politic şi atenţia strategică le pot exploata. Cum practica se judecă în funcţie de rezultate, putem aprecia că reformiştii sovietici, Gorbaciov, Şevardnadze şi Iakovlev, în ciuda culturii, ironiei, talentului pentru limbi străine sau occidentalismului lor, au fost cea mai slabă conducere pe care a avut-o URSS de la întemeierea ei. O uriaşă aventură istorică, Uniunea Sovietică – statul revoluţionar al muncitorilor şi ţăranilor, care a rezistat agresiunii externe şi războiului civil, care a înfruntat cu eroism invazia germană şi a aliaţilor puterii naziste, care a realizat reconstrucţia unei ţări pustiite de război, care a înfăptuit colectivizarea pământurilor şi industrializarea rapidă, care produsese şcoli ştiinţifice şi tehnologice greu egalabile – urma să se surpe sub privirile uimite ale unor conducători, elogiaţi de dușmanii ideologici şi de concurenţii lor economici. În faţa dezastrului de proporţii mondiale, schimbările din România apar ca o consecinţă minoră a celui mai important eveniment istoric al secolului al XX-lea.
Revoluția română la bilanț (1/4)
Argument
În decursul celor trei decenii care ne despart de Revoluția din decembrie 1989, acest eveniment fondator al post-comunismului românesc a fost, parcă, tot atât de celebrat și omagiat, pe cât de unilateral interpretat din două perspective aparent opuse, dar în realitate complice: fie din perspectiva suprastructurală a transformărilor instituțional-politice pe care le-a produs – spectru în care intră atât denunțarea amară a revoluției ca simplă „lovitură de stat” pusă la cale de eșalonul secund al PCR, cât și celebrarea sa ca„întoarcere la democrație și Europa”, precum și diferite combinații dintre acestea două („revoluție furată la început, dar recâștigată mai târziu – 1996, 2014, 2019 – și repusă pe făgașul ei natural occidental”) ; fie din perspectiva opusă, sub-structurală am spune, sau naturalistă, cu accent pe violențele și anomia socială pe care le-a provocat, citite la rândul lor în dubla cheie de mai sus: ca opera rezistenței fostului regim sau al noului fost regim care se regenera sub aparența unei revoluții, sau drept convulsii regretabile, dar firești ale oricărui astfel de fenomen revoluționar. Din ambele perspective – dacă sunt într-adevăr două și nu cele două fețe ale aceleiași – pare să lipsească o înțelegere a Revoluției din 1989 în chiar semnificațiile ei social-istorice de revoluție socială, așadar de reconfigurare radicală a compoziției și modului de organizare ale unei anumite formațiuni sociale date. Citește în continuare →
Grupaje tematice – 2020
-
Teatrul românesc, azi (coordonator: Iulian Boldea) – nr. 1-2/ 2020 [termen de predare a contribuțiilor: 10 ianuarie]
-
Mircea Martin – 80 (coordonator: Senida Poenariu) – nr. 3-4/ 2020 [10 martie]
-
Secolul 21 – între istorie recentă şi futurologie – (coordonator: Alex Cistelecan) nr. 5-6/ 2020 [10 mai]
-
Cornel Ungureanu – țintă fixă – (coordonator: Călin Crăciun) nr. 7/ 2020 [10 iulie]
-
Distant reading – o nouă paradigmă de cercetare literară – (coordonator: Alex. Goldiş) nr. 8-9/ 2020 [10 august]
-
Sorin Alexandrescu – schiţă de portret – (coordonator: Iulian Boldea) nr. 10-11/ 2020 [10 octombrie]
-
Gabriela Adameşteanu – ţintă fixă – (coordonator: Cristina Timar) nr. 12/ 2020 [30 noiembrie]
Citește în continuare →
Școala de la Brașov (ep. 9)
Bande à part
Interviu cu Simona Popescu
– Caius Dobrescu amintea că s-a mutat de la Liceul „Andrei Şaguna” la „Unirea” deoarece, cu ocazia unei tabere de creaţie, a descoperit o atmosferă alternativă, magică, una de contracultură, existentă la „Unirea”. Ce vă amintiţi despre acea atmosferă? Ce l-a atras atât de mult pe Caius la „Unirea”?
– Cred că în tabără ne-am întîlnit după ce-a venit el la Unirea, dar poate vorbim despre tabere diferite… Eu îmi amintesc, din liceu, de Tabăra de la Dărmăneşti. În studenţie au fost şi altele, într-un fel importante pentru noi: îi cunoşteam pe asemănătorii din ţară, aveam un public, vedeam cu ochiul liber cîtă influenţă puteam avea asupra altora, eram… admiraţi! etc. Lucrurile astea contează cînd eşti foarte tînăr, îţi dau încredere şi curaj. Mi-amintesc ca prin vis (vine o vreme cînd trecutul are ceva oniric, cronologia e tulburată, poate de-asta trecutul e… emoţionant, ambiguu… aproape poetic). Citește în continuare →
Școala de la Brașov (ep. 8)
Senida POENARIU
Grafica poetică: Romulus Bucur și E.E. Cummings
Despre influențele poeților americani asupra poeziei lui Romulus Bucur s-a tot amintit. Ce-i drept, chiar și numai poemele publicate în antologia Cinci sunt exemplificatoare și totodată suficiente cantitativ, dar și calitativ, pentru a descrie poziția lui Romulus Bucur față de poezia americană. Mai mult chiar, dacă cititorul nu e familiarizat cu poezia americană și riscă să rateze chestiunea, poetul, cu ostentație, își declară adeziunea prin aluzii și colocații în limba engleză.
Romulus Bucur nu este însă sub nicio formă doar un inocent prins în mrejele inovațiilor și ale bizareriilor tipografice realizate de Cummings; nici un discipol cuminte al libertăților versului liber, al preciziei, al nervului măsurii scurte și rapide ce comprimă dinamic fluiditatea experienței din poezia lui Williams. Și, cu siguranță, Romulus Bucur nu este nici un adorator al filozofărilor impersonale, ușor moraliste pe tema relației „imaginație-realitate-sine” din poezia densă, așezată, „serioasă” chiar, semnată de Wallace Stevens. Romulus Bucur este un poet a cărui luciditate se extinde și asupra relațiilor inter-literare. Citește în continuare →
Școala de la Brașov (ep. 7)
Virgil PODOABĂ
Școala de la Brașov – O perspectivă de martor și de participant (II)
(Un text pornind de la câteva întrebări ale lui Ioan Șerbu)
Școala de la Brașov. Carențe: solidaritatea programatică și autoprezentarea
– Ce avea (are) Școala de la Brașov și nu au alte școli? Și invers, ce lipsea (lipsește) la Brașov?
– Fiind mereu un fenomen în plină… fenomenalizare/desfășurare, nu prea știu – firește, dincolo de carențele materiale, de infrastructură și logistică, din primele două decenii ale fazei ei instituționalizate academic – ce lipsea Școlii de la Brașov și nici nu știu mare lucru din ce-i lipsește acum. Totuși, acum îi lipsește ceva de genul întâlnirilor Clubului Oamenilor Inteligenți, adică atmosfera psiho-morală informală descrisă mai sus – cu momentele ei de ebuliție mentală extra-ordinare – care dădea până nu demult coeziunea și motivația cotidiană necesare celor care edifică ceva împreună, chiar dacă fiecare era angajat pe un traseu propriu. De fapt, îi lipsește sau mai degrabă, vădește într-o prea mică măsură, solidaritatea membrilor ei și consecvența în a se autoprezenta ca Școală de la Brașov. Îi lipsește, în două cuvinte, solidaritatea programatică și autoprezentarea prin înfăptuirile ei concrete, deja numeroase și solide: operele personale produse de-a lungul timpului de reprezentanții ei din toate generațiile, precum și activitățile colective cu caracter public.
Școala de la Brașov (ep. 6)
Alexandru MUȘINA
Jurnal, 2000
Abia cînd renunți la obsesia talentului, geniului poți să (re)începi să scrii. Sînt calificative pe care „tovarășa dirigintă” – criticul literar sau „opinia clasei” –, publicul ți le dau. Dar nu-s în „cestiune” N-au legătură cu ce ești și faci cînd scrii poezie. Ah, cînd iei o carte sau o revistă și dai de un nume despre care ai auzit (de unde?) știi (de la cine?) că e talentat, genial, există o mai mare probabilitate să citești o poezie bună (genială etc.). Dar nu e sigur. Nu există marcă înregistrată; fiecare poezie e o altă marcă de whisky, una care n-a mai existat și n-o să mai existe. Dar cînd „prepari” whisky-ul, la ce te gîndești: bre, io-s un Johnie Walker, o să fac un Johnie Walker!? sau „ce, cît trebuie amestecat, prelucrat, cum, în ce ordine, ce poate să strice, să facă mai bun etc.?” Păi! Simplu ca bună ziua. Numai că lumea e plină de tovarășe diriginte și de colegi de clasă și ție ți-e greu să fii singur mereu și să nu ții seama de părerea celor din jur, mai ales cînd (par că) te laudă. Citește în continuare →
Școala de la Brașov (ep. 5)
Portrete, evocări, amintiri
Viorel MARINEASA
Bodiu la Timișoara
Nu cred că au fost prea fericiți anii pe care Andrei Bodiu i-a petrecut la Timișoara. Fusese student aici între 1984 și 1988. Ani urâți, cu ceaușismul în criză agresându-te în toate cele. Îl trimisese Sandu Mușina aici, cu gândul (poate) că merge la sigur cu intrarea la facultate, dar și având în vedere strategia „maestrului”, una care presupunea expunere diversă pentru învățăceii din școala mașscriistă. Însă mai toți nemții din Aktionsgruppe Banat (AgB) se tiraseră în Deutschland. Helmuth Frauendorfer, un emul al lor, tocmai încasase de la securiști scatoalce zdravene pentru că publicase în Forum studențesc versuri de genul: „Stau cu încălțările-n pat/ Și spun bancuri cu Bulă”, iar organul care citește gândurile i-a reproșat că făcuse trimitere la tovarășul Nicolae Ceaușescu; în plus, pusese în scenă cu studenții un text subversiv al uneia (Herta Müller) care abia debutase cu proză în volum (Niederungen/Depresiuni). (Cu așa ceva Andrei avea să se familiarizeze. „Aseară am băut o sticlă de vin cu Marius.//…/ Azi mi-a spus că tot ieri l-au bătut doi tipi./ Seara tîrziu. Pe stradă./ Poate erau grăbiți/ să-i scoată poezia din cap și/ s-o atîrne pe sîrmă/ ca pe o rufă albă în bătaia vîntului.” – „despre cum se poate citi o poezie”, în AB, Cursa de 24 de ore, Marineasa, Timișoara, 1994.) Citește în continuare →
Școala de la Brașov (ep. 4)
Luciana-Lia SIMA
Odeletă societății de consum
revistavatra.org 