Categorie / Critică literară

de VATRA

Cristina Timar – Dor de Lucy

O arheologie poetică, în care straturile de civilizație sunt îndepărtate unul câte unul, cu cea mai mare precizie și migală,  până la cel mai vechi os, la descoperirea strămoașei noastre comune, hominida Lucy, este ultimul volum al Teodorei Coman. Ca și în Soft guerrilla, poeta are nevoie de un reper, de o structură tare care să iradieze suficientă forță ordonatoare, încât să oprească o lume tot mai fluidă, mai inconsistentă, tot mai aproape de buza unei prăpăstii. Presimțind o apocalipsă după colț și riscul ca la capătul atâtor milenii de civilizație, să ne prăbușim într-un vertij entropic, Teodora Coman își fixează borne, asemeni alpinistului care înfige pioletul pe versatul stâncos și aproape vertical al unui munte, fentând, temporar, prăbușirea în hăul colectiv.

Citește în continuare →
de VATRA

Călin Crăciun – Uite de unde sare iepurele!

Dificil moment i s-a nimerit lui Soril Miavoe să publice din nou poezie, în volumul Dopuri de plută*. Atât de dificil, ținând cont de admirația sa față de metaforă, încât e maxim riscul să-i fie trecut prin filtrul opac al preconcepției. Nici că ar putea spera să fie primit, ba poate nici măcar privit, prin cel, mai crâncen și mirific, al progresismului științific, căutător cu jinduire de cea mai justă primenire, având bun de repudiat chiar și trecutul imediat, spunându-i cu acribie să plece din poezie, pentru a sfârși cu demnitate, să nu mai fie sursă pe Pământ de-atâta precaritate. Poetul vine abia cu al treilea volum de poezie tocmai când congenerii sunt deja clasați, mulți cu biblioteca doldora de volume personale, premii și altele din cele măgulitoare. Cu toate acestea, nu-i lipsesc reacțiile pozitive. S-au exprimat deja în acest sens despre Dopuri de plută nu doar reprezentanți optzeciști, ci și unii mai tineri, ba chiar din valul poetic cel mai recent. Și cred că nu fără temei.

Citește în continuare →
de VATRA

Mihaela Vancea – Realitatea sub lupă

De ceva vreme deja a devenit un obicei ca scriitorii să-și adune într-un volum eseurile publicate de-a lungul timpului în diverse reviste literare. La această tendință participă și Nichita Danilov cu volumul apărut anul acesta la Editura Tracus Arte*, în care cuprinde texte publicate în ultimii ani în România Literară și Observator Cultural.   

Citește în continuare →
de VATRA

Ioana Boștenaru – Realitatea prin sticla rece

Afirmat în anii ’80, Nichita Danilov a continuat să fie o prezență constantă în planul literar, publicând numeroase volume de poezie, dar și proză sau eseuri. În ultimele două tipologii se înscriu și cele mai recente publicații ale sale, romanul Omul din eprubetă și colecția de eseuri intitulată De La Caragiale La Urmuz Sau Realitatea În Formă De Conservă, volume care îl scot din inactivitatea atipică de cinci ani. Deși cele două au fost abordate în ansamblu de critica de întâmpinare, fluxul ideilor din volumul eseistic găsindu-și reprezentarea în roman, noi ne vom ocupa doar de cel din urmă, urmărind felul în care Nichita Danilov reușește să dea literaturii române varianta sa ludică de distopie.

Citește în continuare →
de VATRA

Alex Goldiș – Viața de apoi a Cenaclului de Luni

Ca o apariție importantă ar trebui întâmpinat volumul lui Cosmin Ciotloș despre Cenaclul de Luni, un fenomen pe cât de prezent în discuțiile literare sau în istoria recentă, pe atât de insuficient studiat. Printr-un mecanism oarecum normal, mitologizarea timpurie a grupului a atras după sine timorarea comentatorilor veniți din afara sa. Cu excepția volumului lui Mihail Vakulovski, Portret de grup cu generația optzeci. Poezia – bine documentat și încercând și el să recupereze ceva din fenomenul viu al mișcării –, puține au fost reevaluările venite dinspre autori care să nu fie și protagoniști ai generației. Cele două volume de construcție despre poetica generației – Postmodernismul românesc al lui Mircea Cărtărescu, respectiv Aisbergul poeziei moderne de Gheorghe Crăciun –, cu toată bătaia lor conceptuală mai lungă, admirabilă în fond, pot fi suspectate de un anumit partizanat care făcea ca istoria literaturii române (și poate chiar a fenomenelor internaționale, în cazul lui Crăciun) să fie privită prin ochelari optzeciști.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Pop – Radicalizarea calculată

Un fel de fast & furious sentimental scrie Alexia Ema Burneci, într-un debut care se consumă între elanul și febrilitatea licențioase și tușele identitare melancolice (mai rare, e drept), sau măcar dark. Cu ochii la steaua Kajam e un volum în care biografia supurează la tot pasul – dispariția figurii masculine, sau provocările maternității de una singură sunt doar cele mai evidente – și redirecționează discursul intenționat vulgar, poza rebelă, nu de puține ori în irizare melancolică, care funcționează sub forma unor pasteluri urbane cu o notă serioasă.

Citește în continuare →
de VATRA

Gheorghe Perian – Critica universitară clujeană: Liviu Petrescu

Prin ultima lui carte, Studii transilvane. Coduri etice și estetice la scriitorii transilvăneni, publicată în 1997, Liviu Petrescu s-a înscris pe o linie de studiu de mare interes, inaugurată la Universitatea din Cluj de Ion Breazu și continuată după al Doilea Război Mondial de mulți dintre succesorii săi la catedră. Între prima generație de profesori ai Universității și generația următoare, din care face parte și Liviu Petrescu, a existat o filiație de preocupări și de idei, neîntreruptă până în zilele noastre. În cartea sa, criticul a ținut seama de cercetările și rezultatele la care a ajuns Ion Breazu, a pornit de la ele, construindu-și propriile interpretări pe fundamente puse de înaintașul său. A preluat de la acesta nu doar interesul pentru literatura română din Transilvania, ci și modul regional de abordare a problemelor, după model german. Cadrul general al discuției a rămas același, neschimbat, așa cum l-a stabilit, parcă pentru totdeauna, Ion Breazu, dar obiectivele pe care Liviu Petrescu și-a propus să le atingă sunt diferite1.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Pop – Retorismul cool vs. emoția neaoșă

Destul de stăpânit debutul Teonei Galgoțiu din Mă uit înapoi și dispare, care scrie o poezie ce lasă impresia rigorii montajului. E, de altfel, prima și cea mai evidentă pentru o poetă care mizează pe construcții precise ca fiind principala strategie de coordonare a poemelor sale, ca mod de „îmblânzire” a lor.

Citește în continuare →
de VATRA

Călin Crăciun – Un protest religios

Monica Patriche s-a făcut remarcată ca poetă suficient cât să-i fie dedicate un număr semnificativ de recenzii, unele semnate și de nume foarte importante ale criticii literare. După Dar de nuntă (volumul de debut, 2007) și Ascultând plânsul ghitarei (2008), revine în peisajul poetic cu Memoria fluviului. Scrisori către o prietenă (Brumar, 2009), despre care scriu în „România literară” Gheorghe Grigurcu și Luminița Corneanu, ambii manifestând încredere în disponibilitățile poetice ale autoarei, și, chiar în prefața cărții, Paul Aretzu, accentuând latura religioasă a creației. S-au mai exprimat tot în sensul încurajării Horia Gârbea și Dumitru Augustin Doman. În 2011 publică Semințe de piatră / Graines en pierre (Traduction et adaptation Florentina-Mădălina Tudor, Timișoara: Brumar, 2011), volum în care Al. Cistelecan semnalează un „salt” atât de „spectaculos”, încât n-ar mai fi decât un pic până va face deranj prin vârful ierarhiei („Încă un pas decisiv și Monica Patriche va amenința deschis establishment-ul tinerei noastre poezii.”). Cam în aceeași direcție, chiar dacă și cu un mic plus de rezervă, receptează volumul și Gabriela Gheorghișor.

Citește în continuare →
de VATRA

Mircea A. Diaconu – Spiritul liberal în critica generației `70. Cazul Laurențiu Ulici

Moto:

„Elementul esențial al democrației, (…) nu este jocul numerelor, al cifrelor, cine are majoritate, cine dintre noi are numărul mai mare de voturi. Democrația însemnează o înțelegere că omul este în centrul societății și toate instituțiile se învârt în jurul lui. Democrația înseamnă că-l asculți pe om și pe urmă îi respingi punctul de vedere. Chintesența democrației se poate exprima printr-o singură frază: Voi lupta până la ultima picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine. Dacă ești în stare să faci treaba asta, atunci am început să învățăm ce înseamnă democrația”.

(Ion Rațiu, 1990)

„Nu, nu e vorba despre unanimitate, nu e vorba nici măcar despre majoritate, e vorba despre comunitate, despre o comunitate intelectuală”.

(Mircea Martin, 2016)

Citește în continuare →