Categorie / Critică literară
Țintă fixă: Florentin Popa, efrafa
Alex CIOROGAR
Dirty Metamodernism
Dezvoltările ce contribuie la consolidarea unei noi paradigme poetice ar putea fi sistematizate prin examinarea relațiilor pe care fiecare formulă o întreține în raport cu aspectele centrale ale metamodernismului. Căci, fără excepție, toate sistemele auctoriale recente par să articuleze problematicile actualității (tematicile post-umane și filtrele digitale, să zicem) cu câteva dintre codurile și convențiile principale din istoria liricii moderne. Așa cum douămiiștii au prelungit, de pildă, practica producției de manifeste, câțiva metamoderniști au reluat, fără niciun fel de încărcătură social-politică, retorica avangardei (Hutopila, Drăgoi, Buzu, Olaru). Florentin Popa rămâne, totuși, exemplul cel mai potrivit în acest sens. Atunci când îi definește poezia drept „un cocktail în același timp retro și avangardist”, Iovănel descrie, probabil involuntar, tocmai esența metamodernismului, unde renașterea interiorității afective devine o consecință directă a post-ironiei: „și te-ai întors încet și ai spus naturlich senzual ca într-o/ reclamă la detergent catedrale gotice reverberau de muzică de/ lift”. Citește în continuare →
Țintă fixă: Ştefan Borbély (5/5)
Comentarii la cărţi de critică de întîmpinare
Al. CISTELECAN
Frivolităţile unui erudit
Dintre toţi echinoxiştii, Ştefan Borbély e cel care se plimbă pe cele mai mari suprafeţe şi prin cele mai diverse locuri. E probabil şi singurul dintre ei predispus – şi abilitat – la/în erudiţie. Cărţile lui – cu vremea destul de multe – sunt, în principiu, de două feluri: unele „solide”, de explorare cu mirajul exhaustivităţii, altele „frivole”, amestecînd comentarii literare cu eseuri de actualitate social-politică ori cu intervenţii de atitudine. După cum e firul bibliografic, par a alterna într-un ritm programat: după o carte de exegeză care tinde să istovească tema, una care strînge articole cît mai apropiate de – şi implicate în – ipostazele actualităţii. E ca şi cum Borbély s-ar relaxa, între o carte „grea” şi alta, cu specii de glose mai libere, incitat de realitatea imediată, fie literară, fie meta-literară. Cu toată această alternanţă, Borbély e unul din cronicarii literari cei mai devotaţi, consemnînd literatura la zi cu normă întreagă (de nu şi mai mult). Citește în continuare →
Țintă fixă: Ştefan Borbély (4/5)
Comentarii de carte
Georgeta MOARCĂS
Ştefan Borbély şi calea dionisiacă
În cele peste cincisprezece cărţi publicate din 1995 până astăzi, Ştefan Borbély este acelaşi comparatist egal cu sine însuşi, care a ales, cu maturitatea unui debut de excepţie, perspectiva critică, metoda, traseul hermeneutic ce va fi doar adâncit, extins, ramificat în volume cu tematică diversă. Eseistul şi-a stabilit din start uneltele sau armele cu care va aborda literatura. Prezente în primul volum deja într-o proporţie semnificativă, cele două concepte nietzscheene, apolinicul şi dionisiacul devin căi de lectură în întâlnirea cu operele unor mari scriitori, printre cei aleşi numărându-se Thomas Mann, Hermann Hesse, Liviu Rebreanu, E. Lovinescu. Dar ele nu sunt doar instrumentele preferate în exegeza literară, ci acţionează insidios pentru modelarea viziunii existenţiale a scriitorului. Influenţa gândirii nietzscheene e difuză şi seducătoare, semnalând nu doar o alegere raţională, ci devoalând şi resorturi de adâncime. Dincolo de afinitatea pe care Ştefan Borbély ar putea-o avea cu spaţiul cultural german, crepuscul, decadentism şi vitalism, dincolo de dimensiunea catalitică a unor interpretări ale literaturii române dintr-o perspectivă comparativistică firească, am considerat provocatoare încercarea de a reconstitui ipotetic motivaţia alegerii acestor arme şi unelte. Citește în continuare →
Ţintă fixă: Ştefan Borbély (3/5)
Comentarii globale şi tematice
Mircea MUTHU
„De ce are Cenuşăreasa pantofiori de sticlă?”
Un comentariu sistemic grefat, eventual, pe straturile tematice din eruditele pagini imprimate periodic sub apostila colegului şi profesorului Ştefan Borbély – astăzi un veritabil doctissimus, la meridianul nostru, în mitologie, psihoistorie şi comparatistică (nu numai) literară – ar fi necesar să circumscrie, în primul rând, eşafodajul teoretic şi, implicit, metodologic al acestora. Autorul Civilizaţiilor de sticlă (2013) sau al Eseurilor biblice (2015) trăieşte şi astăzi, după debutul editorial din 1995, „bucuria descoperirii cotidiene prin lectură”, îl atrage „misterul intelectual al detaliului, provocarea hermeneutică de a înţelege şi de a descifra ceea ce pare sibilinic”. Nu este „profesorul pedant şi scrobit”, prins în captivitatea bibliografiei de-a dreptul enciclopedică, deşi cărţile sale, variate ca subiect şi perspectivă de tratare, sunt încheiate la toţi nasturii conexiunilor şi argumentărilor cu finalităţi prioritar conceptuale. Citește în continuare →
Țintă fixă: Ştefan Borbély (2/5)
Evocări, portrete
Cătălin GHIŢĂ
Portretul intelectualului la maturitatea deplină:
Ştefan Borbély şi meritele investigaţiei comparatiste
Iniţiativa revistei Vatra şi a profesorului Virgil Podoabă de a-i consacra un întreg număr lui Ştefan Borbély constituie un gest de echilibru în estetica receptării autohtone, reparând o mare lacună şi rectificând o crasă neglijenţă din partea criticii noastre, fiindcă o figură de prestigiul său nu a beneficiat, din păcate, de primirea pe care o merită. Ştefan Borbély este unul dintre cei mai importanţi comparatişti români lansaţi după 1989. Intelectual de forţă, autor de volume de eseu şi critică literară, eminent profesor şi conducător de doctorat la Facultatea de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, el este, fără nicio exagerare, unul dintre motoarele intelectuale ale cercetării filologice de la noi şi chiar din Europa răsăriteană. Citește în continuare →
Ţintă fixă: Ştefan Borbély (1/5)
Virgil PODOABĂ
De dinafară
Aproape o monografie
Întrucît revista Vatra a omis – din motive de neînțeles, însă numai pentru că, în situația dată, nu e bine să fie scotocite prea insistent – să comenteze pînă acum vreuna din cărțile, deja foarte numeroase (aritmetic: 17 cărți proprii +3 colective), ale lui Ștefan Borbély – deși unii dintre redactorii și chiar conducătorii ei de ieri și de azi, ca sus-semnatul, i-au fost colegi de facultate sau la Echinox –, instituția și-a propus, în sfîrșit, să dreagă cît de cît această eroare prin omisiune față de acest autor – de fapt, un polihistor al umanului în genere – de-o erudiție ieșită din comun și de-o anvergură și valoare de mult bătătoare la ochi. Cum? Printr-o reparație tardivă, meritată cu prisosință, constînd în intenția, finalmente, realizată aproape integral, de a-i comenta, într-o Țintă fixă, toate cărțile, dar care nu a exclus nici alte moduri de lectură critică decît comentariul de carte, precum abordarea tematică sau chiar cea de ansamblu a operei sale, dar și forme de lectură îndreptate spre momente din biografia subiectului care scrie sau chiar spre figura sa însuși, precum evocarea sau portretul autorului. Portițe deschise, acestea din urmă, care se vor dovedi, finalmente, benefice pentru înțelegerea mai complexă și mai adecvată atît a acestui autor foarte special, fie și numai prin condiția sa lingvistică și culturală (1), cît și a cărților sale!
Eveniment editorial: Adriana Stan, Bastionul lingvistic. O istorie comparată a structuralismului în România
Adriana Stan, Bastionul lingvistic. O istorie comparată a structuralismului în România, Cuvânt înainte de Mircea Martin, Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2017, 360 p.
Sanda CORDOȘ
Idei
Există o tendinţă relativ larg răspândită în rândul criticilor (încă tineri), cei între 30 şi 40 de ani, de a se dedica ideilor literare (sau ideilor despre literatură) mai curând decât literaturii. Sigur, pe aceasta din urmă, în ipostaza actualităţii, unii dintre ei au urmărit-o (cu stăruinţă de ani, cu sagacitate) în critica foiletonistică (exerciţiul cronicii literare devenind astfel un gen formator), dar cărţile le-au consacrat unor probleme ale criticii literare. De ce şi de unde această autoreflexivitate? Fireşte că nu ştiu răspunsul (probabil că nici nu e unul singur) la întrebarea pe care mi-am pus-o în câteva rânduri, însă pot avansa mai multe ipoteze: pentru că e dezordine în lumea ideilor critice româneşti, pentru că aceşti oameni tineri vor să schimbe ceva esenţial în modul de a face critică literară (şi o fac oblic), pentru că unii dintre ei au internalizat modelele corifeilor şaizecişti (E. Simion şi N. Manolescu) care au consacrat tezele doctorale lui E. Lovinescu şi T. Maiorescu, practicând, aşadar, critica criticii. Citește în continuare →
Iulian BOLDEA – Raţionalitatea ca interogaţie
Între filozofie şi literatură
Stabilind reperele fundamentale ale activităţii critice a lui Ion Ianoşi, Ioana Em. Petrescu sublinia umanismul intelectualului, ca trăsătură dominantă şi atitudine estetică privilegiată: „Cu o structură de umanist (monografia Thomas Mann, 1965, este o foarte interesantă experienţă de interpretare umanistă a acestui persiflator al umanistului Settembrini, ironist conştient de criza umanismului burghez cristalizat în Renaştere), cu o fermă şi explicită opţiune pentru filosofia marxistă, cu un temperament retoric, care dramatizează spectaculos ideile (fie ele locuri comune), descoperindu-le, prin participare, o vibraţie interioară clasică – a echilibrului (pe care autorul îl numeşte «echitate» sau «un punct de vedere mlădiat»), I. Ianoşi nu este creator de idei sau de sisteme, dar e un spirit capabil să trăiască patetic dilema – înscenată adesea – a Ideii preexistente”. Citește în continuare →
Nina CORCINSCHI – Puncte de vedere şi voci
revistavatra.org 