Etichetă / Serban Axinte

de VATRA

Violența în literatură (I)

Argument

Având în minte pe de-o parte realitățile socio-politice cu care ne confruntam, și aici am în vedere războiul din Ucraina și cel din Fâșia Gaza – cu mențiunea că Global Peace Index1 informează că, în momentul de față, au loc 56 de conflicte la nivel mondial –, dar și rapoartele oficiale ale organizațiilor naționale sau internaționale (World Health Organization, NIH, Council of Criminal Justice, European Institute for Gender Equality etc.) care au înregistrat creșteri îngrijorătoare la nivel global ale violenței domestice în timpul pandemiei și, pe de alte parte, consumul îngrijorător de violență media care, după cum s-a demonstrat deja (Huesmann & Taylor)2, prin (re)prezentările din filme, televiziune, jocuri video, desene animate și chiar canale de știri, a contribuit semnificativ la dezvoltarea comportamentelor agresive și violente ale spectatorilor, revista Vatra vă invită la o meditație asupra violenței în literatură.

Citește în continuare →
de VATRA

Cancel culture și progresism în mediul cultural românesc (I)

Argument

Deși principiul „autonomiei esteticului”, o strategie a câmpului literar românesc de a-și conserva independența profesională într-un interval când dirijismul politic amenința s-o anuleze, a supraviețuit și după 1990, în ultimii ani s-au înmulțit dezbaterile legate de legitimitatea sau de actualitatea acestei paradigme. Sintagme precum „political correctness” – lansată imediat după 1990 în mod defensiv de intelectuali de dreapta – și, mai recent, cea de „cancel culture”, polarizează câmpul cultural autohton, grefându-se însă cel mai adesea pe vechea și deja clișeizata opoziție între „ideologic” și estetic”. Cel mai recent episod al acestei dezbateri, din august 2023, a fost prilejuit de chestionarea, de către jurnalistul Valeriu Nicolae, a prezumțiilor ideologice ale unui roman semnat de Bogdan-Alexandru Stănescu, Copilăria lui Kaspar Hauser, acuzat că ar pune într-o lumină defavorabilă minoritatea etnică romă. Cu puține excepții, mai degrabă decât să se transforme într-un pretext de dezbatere cu privire la modalitățile de reconfigurare a discursului critic sau literar din ultimii ani, angajând în același timp alte exemple și contexte ale culturii române, acest episod s-a transformat repede fie într-un atac la persoană, fie într-o repliere pe poziții care exclud nuanțele.

Citește în continuare →
de VATRA

(Para)literatura în contextul (new)media (I)

Argument

Odată cu subminarea postmodernă a granițelor dintre cultura „înaltă” și cea „joasă”, se remarcă și depășirea perspectivei elitiste asupra literaturii „pure”, „înalte” etc. Pe măsură ce intră și așa-zisa literatură de consum, literatură populară sau paraliteratură în atenția discuțiilor academice, are loc o fluidizare a dihotomiei inerente categoriilor de tipul „înalt”/„jos”, „valoare”/„non-valoare”, „lector specializat”/„lector naiv”, „succes”/„insucces”, „originalitate”/„clișeu”, „manierism”, „centru”/„margine”.

Genurile care aparțin în mod tradițional paraliteraturii sunt numeroase, fiecare cu specificitatea și regulile sale interne de creație, invitând la abordări și discuții generoase: SF, Fantastic/Fantasy, Thriller /Policier, Literatură pentru copii și tineret, Romance/Literatură erotică, Benzi desenate, Roman grafic etc.

Citește în continuare →
de VATRA

Nichita Stănescu – patru decenii de postumitate (II)

Mircea A. Diaconu

– ­păi nu mai era decât nichita…

Cu siguranță, vă amintiți cuvintele de mai sus. Ele fac parte din poemul O seară la Operă, de Mircea Cărtărescu. După ce Femeia îl oprise brusc din excursul imitativ prin poezia românească, spunându-i: „ – stai, ajunge, lasă-le-ncolo de poezii, că nu de vorbe proaste îmi arde mie…”, Maimuțoiul vine cu această replică. Ce-i drept, el nu-i decât „spiritul de imitație al poetului tânăr”. Și Mircea Cărtărescu, sau, mai degrabă, dublul său (unul dintre ele), ține să precizeze: „înainte de a-și găsi o voce originală, el (acest spirit tânăr, n.n.) reia stilurile «clasice» ale poeziei care îl precedă și pe care el, primul, le iubește și le admiră cel mai mult”.

Citește în continuare →
de VATRA

Influențe și confluențe în literatura română contemporană (V)

II. Anchetă cercetători, eseiști, critici literari

1. În contextul noilor metodologii și discursuri critice (direcțiile trasate de cercetători precum P. Casanova, D. Damrosch sau F. Moretti; gender studies; teorie ecologică etc.), cât de necesară este o actualizare sintetică a discuției despre influențe literare în genere și în literatura română contemporană și extrem-contemporană în particular?

2. Care sunt diferențele de raportare la modele/tradiție literară și, implicit, de integrare a formelor culturale precum mass media sau new-media în literatura celor trei generații menționate?

3. Considerați că în literatura română actuală, extrem-contemporană, mai avem de-a face cu un contra-model subversiv (importat, ca în cazul optzeciștilor, de pildă), respectiv mai este el necesar pentru a marca o ruptură față de tradiția literară?

4. Care ar fi liniile de influențe și confluențe majore (interne și externe), identificabile în proza/poezia actuală? Pot fi ele sistematizate unitar sau sunt, mai degrabă, eteroclite? Se poate spune că un anumit gen literar este mai susceptibil acestora, respectiv că are un grad mai ridicat de permeabilitate?

5. Care sunt scriitoarele/scriitorii care v-au influențat? Cum v-au stimulat acestea/aceștia creația?

6. Ce rol atribuiți referințelor culturale în creația dumneavoastră (autori, opere literare, muzică, seriale TV etc.)? Cât de mult țineți cont de potențialitățile dialogului cultural atunci când scrieți?

7. Considerați că opera dumneavoastră se regăsește într-un raport de continuitate sau de discontinuitate cu generațiile literare precedente?

Citește în continuare →
de VATRA

Călin Crăciun – Poezia ca antropologie

Cel mai recent volum al lui Șerban Axinte, Scrâșnetul dinților*, impresionează în primul rând prin felul în care construiește și menține tensiunea lirică de la prima la ultima filă, între care poemele par părți ale unuia singur. Volumul e alcătuit din patru grupaje, în care sunt tematizate boala/spitalul, marile pierderi (cea a părinților) sau despărțiri, la fel ca demonii din propria ființă. E o construcție de a cărei unitate a vorbit deja Bogdan Crețu, insistând cu temei asupra unei laturi inițiatice: „Volumul e atent construit, fiecare secțiune trimițând la o experiență-limită, care, chiar dacă la început pare transcrisă mecanic, gri, frontal, se plasează prin acumulare la un nivel simbolic. E o inițiere care se petrece nepremeditat, cred, cel mult acceptat, în această odisee în care eroul se are dușman pe sine însuși.”**

Citește în continuare →
de VATRA

Poeme de Eugen Bunaru, Șerban Axinte, Vasile Zetu, Toma Grigorie și Daniela Bîrzu

Eugen Bunaru

Poeme

***

Plouă destrăbălat pe trotuarul abia întrezărit

în spatele blocului de vizavi. Ici colo câte-un

trecător rebegit. Dincolo pe șosea fulgeră

mașina poliției în controlul ei de rutină.

O vreme încă se împrăștie prin cartier ecoul

virtual-strident al alarmei. Notez și eu în virtutea

inerției crâmpeie în caietul-jurnal. Plouă destrăbălat

pe trotuar și câteva flori albe infime tremură amăgite

și ele de Dumnezeul lor aici la marginea străzii.

Citește în continuare →
de VATRA

Țintă fixă – Gabriela Adameșteanu (V)

Cornel MORARU          

Tentația rescrierii

Romanul Întâlnirea (Polirom, 2003, 2007, 2008) e rescrierea unei proze mai vechi de mari dimensiuni, cu titlul omonim. Povestirea, ea însăși un microroman, n-a mai fost reeditată împreună cu celelalte proze din vol. Vară-primăvară (1989), unde a apărut prima și ultima oară. Semn că noua variantă, sub formula de „roman poematic” (la început), o transformă în mod substanțial. Contrar aspectului de roman experimental, din primele variante, textul (față de cel din nuvelă) câștigă în transparență. Se simte o relaxare (poate și un sentiment al datoriei împlinite), o decomprimare a tensiunii acumulate, scrisul e mai puțin crispat. Unele pagini par scrise într-un fel de transă, de euforie auctorială, în funcție de starea de spirit a personajelor. Este momentul eliberării – cum afirmă într-o confesiune prozatoarea – de constrângerile cenzurii și autocenzurii. În schimb, se acutizează cumva decalajul tot mai vizibil dintre timpul scriiturii și timpul istorisit (în povestire aproape se suprapun). Acum realitatea și discursul sunt două entități care nu se mai sincronizează.

Citește în continuare →
de VATRA

Mircea Martin 80 (partea VI)

 

Călin CRĂCIUN

Despre Singura critică

Singura critică, volumul publicat de Mircea Martin în 1986 (Cartea Românească, reeditată în 2006), este una dintre lucrările fundamentale din domeniul  criticii literare nu doar pentru epoca în care a fost scrisă, ci și – o spun fără teamă – pentru timpul actual. Înainte de a dezvolta ideea actualității ei, se impun câteva precizări referitoare la caracterul ei etic. Mai bine spus, la modul în care demersul critic îmbină mizele estetice cu cele etice, iar aceasta fără a se resimți vreo tensiune – în ciuda multiplelor reluări în cadrul literaturii noastre a discuțiilor despre autonomia absolută a esteticului, înțeleasă ca o disociere completă și, se dorea, definitivă de etic. Citește în continuare →

de VATRA

Poezia lui Ion Pop

Argument

Acest dosar tematic intitulat Poezia lui Ion Pop se dorește a fi un demers de „recuperare” a prestigiului poetului de sub hegemonia criticului care a confiscat iremediabil avanscena literară și, totodată, personalitatea literară a lui Ion Pop. Vorbim, desigur, de receptarea critică și de obstinația cu care s-a perpetuat scindarea dintre poet și critic. E drept, atenția pe care au primit-o ultimele volume de poezie a mai echilibrat balanța, deși, cu siguranță, substanțialul studiu publicat recent, Poezia românească neomodernistă, va ricoșa fix în viscerele notorietății poetului. Citește în continuare →