Ana Blandiana – Corectitudinea politică contra International PEN
La Guadalajara nu mă aștepta nimeni. Știam numele hotelului, dar nu era nici un taxi, nici un autobuz, fuseseră luate înainte de ieșirea mea, observasem și mă mirasem că la coborârea din avion toată lumea se grăbea. Nu-mi rămânea decât să aștept, gândindu-mă că este o bună încheiere a unei atât de aventuroase călătorii. Ce-ar fi putut să mi se mai întâmple? De altfel, nu avea cum să mă aștepte cineva, din moment ce nu sosisem după program și mesajul pe care îl lăsasem pe un telefon al congresului era puțin probabil că-și atinsese scopul. Și totuși, peste vreo jumătate de oră a apărut agitat Alexandre Blokh, care avea aerul că nu-i vine să creadă că mă vede, care aflase că am plecat de la București de trei zile și – fără nici o veste, sau cel puțin explicație, a nesosirii mele – se gândea la cele mai catastrofale posibilități, iar acum, cu câteva ore înainte de a trebui să intru în program, venise pur și simplu să vadă dacă n-a mai apărut o informație. Citește în continuare →
Constantin Abăluță – Neînsemnătate
Anei Blandiana
Mă bucur de neînsemnătatea mea
în fiecare zori de zi
odată cu prima rază de soare îmi zic
că-i bine să fii un om de rând
care trece pe-o stradă oarecare
pe sub umbra copacilor și ei anonimi Citește în continuare →
Vatra nr. 1-2/2019
„ …eu, Şerban Foarţă, voi fi debutat ca unul dintre foarte mulţii heteronimi ai lui Paul Valéry!”
Em. Galaicu-Păun: Se ştie – iar istoria literaturii a transformat întâmplarea într-un soi de mit – că, la capătul unei întâlniri providenţiale cu idolul său, poetul Stéphane Mallarmé, tânărul Paul Valéry a avut un fel de „şoc existenţial”, care avea să-i schimbe destinul: n-a mai publicat poezia vreme de aproape două decenii, iar atunci când a făcut-o, în 1917, dând la tipar la Jeune Parque (într-un „fabulos” tiraj de… 40 de exemplare), devenea el însuşi un maestru. Aţi trăi şi Dvs o astfel de întâmplare? Cine a fost „Mallarmé”-ul Dvs.? Vă rog s-o istorisiţi. Iar acum, că sunteţi unul dintre cei mai apreciaţi scriitori români contemporani, rogu-Vă să-mi spune-ţi dacă aţi avut şansa să Vă caute un tânăr autor pentru a „face ucenicie” la Dvs., iar dacă (încă) nu – totul e înainte! –, pe cine dintre autori aţi fi vrut să-l vedeţi pe post de „tânărul Paul Valéry”?
Şerban Foarţă:Sunt într-o situaţie uşor privilegiată: „Mallarmé”-ul meu a fost Mallarmé însuşi. (Vor mai fi fost, desigur, şi alţi câţiva: numai fanaticii sunt „homines unius libri”.) Cât despre „tânărul Paul Valéry”, tot eu mi-am fost… Paul Valéry-ul propriu! Citește în continuare →
Poeme de Liviu Cangeopol, Diana Zlate, Nicolae Cornescian, Brîndușa Palade și Silviu Romaniuc
Liviu Cangeopol
5 7 5
În spaţiul în care păru că ne-nșurubasem pe vecie,
poveștile nu mai aveau nicio semnificaţie,
pentru că simbolurile, asociaţiile, corespondenţele, toate tipurile de comparaţie
se risipiră cu futilitate-n irizările conceptului.
Haiku este forma de predilecţie a adresării politicoase și numai
cîțiva aleși au dreptul să dezvolte poeme ample.
Citește în continuare →
Ştefan Borbély – Cealaltă Maitreyi
În pofida aparentei sale simplităţi, Maitreyi, de Mircea Eliade (1933) este, în mod incontestabil, unul dintre cele mai răstălmăcite romane ale literaturii române. Cooptarea sa în programa şcolară a generat un dezastru. Zeci de generaţii de elevi şi de eleve au fremătat sentimental la translarea subiectului în lumea superioară, de dincolo de contingent, a Absolutului, construindu-şi un mit erotic sublim şi eterat, care nu are nimic de-a face cu realitatea. Restricţiile pudibonde ale moralei comuniste, în care era o blasfemie să vorbeşti de „seducţie”, au contribuit din plin la acreditarea unei fantasme cu tentă exotică, prin intermediul căreia Orientul se „nuntea” fericit cu Occidentul, generând, în cele din urmă, simbioza extatică îndelung aşteptată de către Istorie. Flatant se dovedea şi faptul că nuntirea implica un viitor istoric al religiilor (la data scrierii romanului), pornit pe calea unei sinteze spirituale absolute. Citește în continuare →
Iulian Boldea – În spaţiul sintezei
Într-un comentariu consacrat cărţii lui Mircea A. Diaconu despre Mircea Streinul, Dumitru Micu sublinia calităţile acesteia, schiţând şi un succint portret al istoricului şi criticului literar la tinereţe: „Abordând biografia şi bibliografia unui scriitor controversat fără nici o idee preconcepută, cu singura intenţie a reconstituirii şi judecării exacte, sine ira et studio, cercetătorul îşi atribuie, pe bună dreptate, onestitatea de a fi opus, «măcar în intenţie», «tendinţelor apologetice, care ar putea să înlocuiască tonul denigrator», «un demers echilibrat şi lucid, descriptiv şi analitic, în acelaşi timp, departe de umorile conjuncturale». Realmente, cartea sa e un model de imparţialitate, de obiectivitate. Apariţia ei reconsacra, dacă se poate spune (după Poezia de la „Gândirea”), un tânăr istoric literar inteligent, prob, informat, stăpân pe instrumentele disciplinei şi având darul scrisului.” Citește în continuare →
Gheorghe Perian – Echinox la 50 de ani
revistavatra.org 