Etichetă / Nicoleta Clivet

de VATRA

Nicoleta Cliveț – Amor și Psyche la Odesa 

Dacă în Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici (2019) Dumitru Crudu spunea povestea a patru generații de basarabeni loviți de Istorie sub spectrul „urgiei roșii”, în cel mai recent roman, Tu și alte femei (Ed. Cartier, 2025) vine rândul tranziției basarabene să fie radiografiată, prin prisma războaielor care au modelat-o, dar și a iubirilor care au condimentat-o. Femininul și războiul dau grila prin care se cristalizează, anevoios, identitatea personajului-narator-scriitor. Luat de Eros sub aripa sa și plimbat pe la Chișinău, Tbilisi, Flutura, Brașov, Balcic sau Odesa, implicat în aventuri amoroase (adesea chiar împotriva propriei voințe) și livrat aventurii, boemei, exceselor, protagonistul rătăcește erotico-bahic până când se va produce, destul de neașteptat, întâlnirea cu Psyche, femeia care pune capăt, într-un final, risipei și singurătății, întocmai ca în arhetip. Motto-ul din Frumoasa fără corp a lui Gheorghe Crăciun (căruia îi și este dedicat romanul) vorbește de la început despre ceea ce va vorbi în mare parte și volumul lui Dumitru Crudu: despre imposibilitatea apropierii, despre fantomatica, iluzoria, imposibila iubire, despre erosul ca proiecție a propriilor carențe și neîmpliniri. Totul pe un fundal istoric întins pe mai bine de patruzeci de ani, zguduit de conflicte atroce, mai întâi cel post-sovietic din Georgia, apoi cele mai recente, din Ucraina.

Citește în continuare →
de VATRA

Nicoleta Cliveț – Lumea în șase zile

Trecerea la roman a Simonei Goșu, cu Stela (Polirom, 2023), vine relativ repede după debutul remarcabil cu Fragil (Polirom, 2021) – un volum de proză scurtă bine primit, multiplu nominalizat și câștigător al unui premiu special, cel al liceenilor, pentru cea mai îndrăgită carte la FILIT 2021. Lucru care nu e de mirare, fiind vorba despre o carte vitală și brutală, ca adolescența, o carte care te cotropește, te cucerește și te lasă sleit. Un vast repertoriu al vulnerabilității, al fragilității, al traumei este desfășurat de-a lungul celor douăzeci de povestiri saturate de adulți ciuntiți, disfuncționali, care vin lesne, prea lesne, în contact cu copii la fel de lesne lăsați de izbeliște. Sunt preponderent adulți antrenați să nu mai simtă durerea, ceea ce îi determină să le-o provoace cu ușurință altora; feminitatea/maternitatea sunt trăite dificil, infiltrate de haos, în timp ce pe spectrul masculinului se evoluează la extreme, între neputință și malignitate.

Citește în continuare →
de VATRA

Proza scrisă de femei – direcții și tendințe (II)

Savu Popa

Corporatism și angoasă

În majoritatea cazurilor, omul de astăzi este, în permanență, conectat la rețele și la ritmul frenetic impus de corporația la care lucrează. Primează, poate în detrimentul valorilor sau al timpului personal, posibilitatea unei alinieri la standardele impuse de reguli sau de strategii ale multinaționalelor care tind să uniformizeze identități, frontiere, opinii sau memorii. În mare, acesta este tabloul recurent surprins de proza actuală care, în cele mai multe cazuri, înregistrează, parcă prin intermediul camerei de luat vederi, mecanismul corporatist al vieții urbane. De aceea, o astfel de proză, pe alocuri, suferă de un anumit schematism, în sensul în care narațiunea proiectează, în mod explicit, doar desfășurarea evenimențială fără a miza, foarte mult, pe conținutul analitic, problematic, chiar alegoric, al temei abordate.                                 

Citește în continuare →
de VATRA

Țintă fixă Petru Cimpoeşu

Iulian Boldea – Jocul de oglinzi al memoriei

În ansamblul operei lui Petru Cimpoeşu, Simion Liftnicul (2001) ocupă un loc central, cu un dosar impresionant al eceptării. S-a spus deja de multe ori că romanele lui Cimpoeşu se situează într-un registru epic divers, policrom, situat la limita dintre figurativ şi transfigurativ, reprezentările narative fiind focalizate pe detalii insolite ale cotidianului, dar şi pe resurse ale autoreferenţialităţii. Percepţia prozatorului se orientează asupra reliefului propriei alcătuiri textuale, de aici decurgând ispita fragmentarului, relevarea fisurilor referenţialităţii ca dominante ale edificării ansamblului narativ, scriitorul fiind, cum remarcă Radu G. Ţeposu, „un desăvârşit radiograf al stărilor confuze, al comportamentului latent, în care ochiul percepe degrabă semnele crizei, ale degringoladei”. 

Citește în continuare →
de VATRA

Nicoleta Cliveț – Un Hamlet al lumii noi

Din sentimentul  irealității lumii, a cărei „substanță primordială”rămâne cuvântul, inclusiv/mai ales cel scris cu minusculă – cuvântul literar – , s-a născut recentul roman al lui Nichita Danilov – Omul din eprubetă*(Polirom, 2021). Scrierea este nu atât, sau nu tocmai, o „distopie luxuriantă, satirică” (în descrierea lui Adrian Alui Gheorghe, pe coperta a IV-a), cât o narațiune îndatorată tentației oracularului, parabolicului, o carte gotică – pe de o parte, spumoasă și luxuriantă, pe de altă parte, cât se poate de serioasă și, pe alocuri, chiar sumbră. Dincolo de spectacolul abundent al lumii văzute, se testează, în registru fantezist, hăul lumii nevăzute. Aceasta este miza experimentului narativ, în esență unul spiritual, orientat spre scanarea destinului sufletesc al unei lumi în care totul (timpul, spațiul, evenimentele, personajele) migrează, devine fluid, se amestecă, se ambiguizează și, finalmente, se cam frânge.

Citește în continuare →
de VATRA

Mircea Martin 80 (partea V)

 

Mircea MUTHU                                                   

Pledoarie pentru echilibru

O vîrstă rotundă este de obicei sumativă și în același timp anamnetică pentru că se face bilanțul împlinirilor sociale și a celor eminamente spirituale cum sînt cele artistice. Pentru Mircea Martin „dicțiunea ideilor”, un sublimat asumat al avatarurilor publicistice și titlul unui volum (1981, 2010), leagă de fapt seria de cărți de la Generație și creație (1969) cu aparițiile editoriale mai recente. In momente confesive teoreticianul evocă nu doar o dată reperul intelectual, un model al cărui portret conține și intarsii autobiografice : „Efortul lui Tudor Vianu de a aduce experiența subiectivă la o rigoare impersonală m-a fascinat întotdeauna. Nu pentru ceea ce este  claritate rece și precizie neutrală în încheieturile sale, ci pentru acea emanație originară, infinit decantată, dar totuși păstrată, pentru accentul confesiv involuntar, pentru pateticul personal ce izbucnește pe alocuri făcînd demonstrația abstractă să fie mai convingătoare”. Citește în continuare →

de VATRA

Poezia lui Ion Pop

Argument

Acest dosar tematic intitulat Poezia lui Ion Pop se dorește a fi un demers de „recuperare” a prestigiului poetului de sub hegemonia criticului care a confiscat iremediabil avanscena literară și, totodată, personalitatea literară a lui Ion Pop. Vorbim, desigur, de receptarea critică și de obstinația cu care s-a perpetuat scindarea dintre poet și critic. E drept, atenția pe care au primit-o ultimele volume de poezie a mai echilibrat balanța, deși, cu siguranță, substanțialul studiu publicat recent, Poezia românească neomodernistă, va ricoșa fix în viscerele notorietății poetului. Citește în continuare →

de VATRA

Nicoleta Cliveț – Temuta Judecată a Poeziei

radu sergiu ruba nu inteleg ce

După o pauză de respirație pe teritoriul prozei, una merituoasă, Radu Sergiu Ruba revine la poezie, cu volumul Nu înțeleg ce mi se-ntâmplă (Charmides, 2017), volum în mare parte, și în mod surprinzător, alcătuit din arte poetice. Cea din deschidere fixează și coordonatele întregului: nu atât realitatea interesează aici, cât aburul poetic ce o înconjoară și potențialul său numinos. Ludice, fantaste, nu și manieriste, scenariile poetice au la bază o privire sub care realul se reconfigurează fără dificultăți, fiind privilegiate imaginile desprinderii și ale înălțării, „plutirea“ și „lunecarea“ spre zona de esențial: „Experimentez ficțiunea pe apa din pahar/ până se face o Mare Milesiană/ pe care lunec atât de repede/ încât cetatea adormind cu fruntea pe corăbii/ la adăpostul nopții uneltește plutirea.“ (Thales în chip de cuvânt înainte) Citește în continuare →

de VATRA

Nicoleta Cliveț – Calea Martei, revăzută și adăugită

supa-de-la-miezul-noptii_1_fullsize

Cu o experiență vastă în apocalipse și armaghedoane, Marta Petreu pune – în Supa de la miezul nopții* – de încă un război al sfârșitului lumii, de încă o ciocnire abisală între eros și thanatos, aparent neasistată de înalturi. Proba de forță narativă din primul roman (Acasă, pe Câmpia Armaghedonului – 2011) continuă, fără căderi de tensiune, și în cel de-al doilea, cu care se află într-o substanțială continuitate, de viziune mai ales. Ceea ce diferă este construcția polifonică a romanului recent apărut, în care înmulțirea numărului de personaje și multiplicarea punctelor de vedere, pe un interval amplu de desfășurare a evenimentelor (din anii ’60 până spre mijlocul anilor ’90), îi dau autoarei prilejul de a dovedi stăpânirea unor instrumente prozastice complexe, neuzitate până acum. Provocarea este mare, inclusiv pentru cititor, datorită organizării planului narativ pe principiul memoriei afective, ceea ce răvășește complet cronologia, obligând la o lectură atentă, încordată, dacă nu chiar la o relectură. Citește în continuare →

de VATRA

Un prozator par excellence: Petru Cimpoeșu (3/5)

SAM_0071.a76ef047d8d24c03823acdf41c4ee7c8

Claudiu TURCUȘ

 Simion Liftnicul, după 15 ani

Perioada de tranziție a societății românești dinspre comunism spre un capitalism haotic și ambiguu a fost marcată nu doar de lentoarea ineficientă a creării unor instituții democratice, ci și de o dinamică gradată a reprezentărilor identitare. În anii nouăzeci, pe fondul euforiei postcomuniste, dar și în absența unor edituri profesioniste și a unor mecanisme coerente de finanțare, literatura a fost lăsată în urmă, ca preocupare secundară. Cultura română avea o treabă mai importantă: trebuia să își confrunte – cum era oarecum normal după patruzeci de ani de comunism – trecutul. Efectul acestei datorii morale a însemnat un aflux de memorialistică. Citește în continuare →