Autor / VATRA

de VATRA

Influențe și confluențe în literatura română contemporană (V)

II. Anchetă cercetători, eseiști, critici literari

1. În contextul noilor metodologii și discursuri critice (direcțiile trasate de cercetători precum P. Casanova, D. Damrosch sau F. Moretti; gender studies; teorie ecologică etc.), cât de necesară este o actualizare sintetică a discuției despre influențe literare în genere și în literatura română contemporană și extrem-contemporană în particular?

2. Care sunt diferențele de raportare la modele/tradiție literară și, implicit, de integrare a formelor culturale precum mass media sau new-media în literatura celor trei generații menționate?

3. Considerați că în literatura română actuală, extrem-contemporană, mai avem de-a face cu un contra-model subversiv (importat, ca în cazul optzeciștilor, de pildă), respectiv mai este el necesar pentru a marca o ruptură față de tradiția literară?

4. Care ar fi liniile de influențe și confluențe majore (interne și externe), identificabile în proza/poezia actuală? Pot fi ele sistematizate unitar sau sunt, mai degrabă, eteroclite? Se poate spune că un anumit gen literar este mai susceptibil acestora, respectiv că are un grad mai ridicat de permeabilitate?

5. Care sunt scriitoarele/scriitorii care v-au influențat? Cum v-au stimulat acestea/aceștia creația?

6. Ce rol atribuiți referințelor culturale în creația dumneavoastră (autori, opere literare, muzică, seriale TV etc.)? Cât de mult țineți cont de potențialitățile dialogului cultural atunci când scrieți?

7. Considerați că opera dumneavoastră se regăsește într-un raport de continuitate sau de discontinuitate cu generațiile literare precedente?

Citește în continuare →
de VATRA

Influențe și confluențe în literatura română contemporană (IV)

Dan Sociu

O editură americană s-a oferit să-mi publice un volum de poezii, câteva săptămâni mi-am recitit textele, să fac selecția. Editorul mi-a zis că vrea o antologie, cu texte reprezentative pentru diverse perioade, dar ideea mă cam plictisește. Aș vrea o carte unitară, pe un singur ton. Pică oricum câteva zeci de poezii rimate și rămâne mai puțin de ales dar n-am o problemă, vreau o carte subțire. Deși editorul e cam nemulțumit, grosimea contează. Am improvizat diverse criterii, inclusiv o iluzie puritană, să pun doar ce am scris când nu eram stimulat de nici o substanță. Rezultatul era interesant psihologic, majoritatea erau poezii despre alți oameni și se vedea echilibru și modestie. Dar nu degeaba se duceau strămoșii neandertali să picteze în peșteri fără prea mult aer, să delireze puțin. De fiecare dată când selectam, mă atrăgeau cel mai mult trei poeme, cel numit Pavor nocturn, care începe cu „dacă nu te vindecă de tot, nu te vindecă deloc” , cele adunate în cărțulia mea de acum vreo 10 ani, Vino cu mine… , nu antologia cea mare, cărțulia, și un poem lung din Uau fără titlu, care începe așa „În ultima parte a morții mele….” Toate aveau ceea ce Șklovski numește insolitare, mimau retorica solemnă, sentențioasă și se jucau cu semnificația, versurile se apropiau asimptotic de semnificație, fără să o atingă, ca un nebun care vorbește singur în autobuz, pe rândul din spate, despre omul uriaș de aur de sub Casa Poporului. Frazarea e frumoasă, nebunul poate a fost cândva actor la Teatrul Național și e acolo mereu o afectare, o dramatizare fără obiect și chiar și fără subiect, jocul poeziei se joacă singur, cum zicea mama lui Wittgenstein lui Wittgenstein, tu hai la masă, lasă jocul, că el se joacă singur. Artisticitatea nu doar că e anulată în numele autenticității, dar e accentuată, dar la fiecare efect special se faultează singură în mici amănunte ce o aruncă în derizoriu. Invers, derizoriul e ridicat și treptat ne dăm seama că autorul își bate joc de noi. Și totuși nu ne lasă reci.

Citește în continuare →
de VATRA

Influențe și confluențe în literatura română contemporană (III)

Cosmina Moroșan

1. Influențele au calitatea unor acțiuni, ne afectează lent, vizibil-invizibil, alteori instant, ușor superficial. Mergând pe firele semantice și etimologice ale influenței observăm cum în franceza veche, pe lângă sensuri precum „inundație”, cuvântul influance desemna forța mistică a stelelor asupra activității omului. Un afect cu descântec celest. În latina clasică: verbul influo avea sensuri motrice concrete – „a scurge/ țâșni/ presa” și abstracte – „a se insinua/ invada”. Este un asamblaj din prepoziția in și verbul fluo– termen care palpează vâscozitatea (fluid) sau trasează meandre (fluviu), dar și bulevarde; există legături ipotetice cu o rădăcină care avea sensul de expansiune, umflare. Procesul „infectării cu celălalt” subîntinde, astfel, practici complicate de lucru cu fiecare. Evidențiez și prezența oscilantă a disponibilității: volatilă și încrâncenată uneori, suculentă și fericit-permeabilă în alte circumstanțe. Am speculat acest micro-prolog în jurul ideii de influență cât să mă pot scuza apriori pentru faptul că nu am liste care să-mi fi „spart” într-un singur fel mod(urile) de scris.

Citește în continuare →
de VATRA

Influențe și confluențe în literatura română contemporană (II)

(anchetă scriitori – continuare)

Simona Goșu

1. O să încep cu scriitori pe care i-am citit prima oară, cu plăcere și uimire, în anii facultății: Doris Lessing, Sylvia Plath, Truman Capote, Ernest Hemingway, Susan Sontag, Margaret Atwood. Mai târziu i-am descoperit pe Alice Munro, Elizabeth Strout, Anne Tyler, Maggie O’Farrell, Joyce Carol Oates, Ian McEwan, Elizabeth Taylor (scriitoare britanică, din secolul XX), pe Rachel Cusk și Siri Hustved, Deborah Moggach. Sunt autori pe care îi urmăresc cu admirație. Iar din literatura română, i-am citit și îi reiau constant pe Adriana Bittel, Ioana Pârvulescu, Gabriela Adameșteanu, Mircea Cărtărescu, György Dragomán, Dora Pavel. 

Citește în continuare →
de VATRA

Influențe și confluențe în literatura română contemporană (I)

Argument

Problema modelor și a modelelor, a importurilor culturale și, pe cale de consecință, a influențelor în edificarea literaturii și culturii române este una care a ocupat avanscena studiilor de istorie și teorie literară vreme îndelungată, de la „formele fără fond” (T. Maiorescu) până la „postmodernismul fără postmodernitate” (Mircea Martin). Mutația estetică pe care au promovat-o, în mod foarte zgomotos, poeții optzeciști (mai ales lunediști), prin revendicarea spațiului cultural american (în timp ce, așa cum știm, prozatorii optzeciști s-au păstrat mai aproape de textualismul francez), a fost într-o oarecare măsură continuată de generația 2000, fie și sincopat, cel puțin prin păstrarea aceleiași direcții americane, mai ales a școlilor literare de la San Francisco și New York, ca influență predominantă, dar nu și singulară. Este identificabil un nucleu comun, nu doar în termenii aceluiași centru de referință, ci și în ceea ce privește mecanismele de integrare și raportare la tradiția literară autohtonă, respectiv la dominantele culturale importate. În literatura română extrem-contemporană, a „postmodernității fără postmodernism” (Paul Cernat), a metamodernismului sau postumanismului (terminologie care, la rândul ei, invită la multiple problematizări, 2010 fiind considerat anul de referință în opinia lui Alex Ciorogar), categoriile de relații dintre scriitori / opere și astfel raportul cu modelele canonice – sub impactul media și new-media, respectiv al tehnologiilor digitale – suferă transmutări. Revista „Vatra” vă invită la o reflecție asupra modului în care au fost (și sunt) metabolizate, de-a lungul celor trei generații literare menționate, relațiile productive dintre opere, modele/maeștri și noile repere culturale.

                                                                                    Senida Poenariu

Citește în continuare →
de VATRA

Țintă fixă Petru Cimpoeşu

Iulian Boldea – Jocul de oglinzi al memoriei

În ansamblul operei lui Petru Cimpoeşu, Simion Liftnicul (2001) ocupă un loc central, cu un dosar impresionant al eceptării. S-a spus deja de multe ori că romanele lui Cimpoeşu se situează într-un registru epic divers, policrom, situat la limita dintre figurativ şi transfigurativ, reprezentările narative fiind focalizate pe detalii insolite ale cotidianului, dar şi pe resurse ale autoreferenţialităţii. Percepţia prozatorului se orientează asupra reliefului propriei alcătuiri textuale, de aici decurgând ispita fragmentarului, relevarea fisurilor referenţialităţii ca dominante ale edificării ansamblului narativ, scriitorul fiind, cum remarcă Radu G. Ţeposu, „un desăvârşit radiograf al stărilor confuze, al comportamentului latent, în care ochiul percepe degrabă semnele crizei, ale degringoladei”. 

Citește în continuare →
de VATRA

Cosmin Divile – Copilăria și adolescența din comunism

I. Noapte bună, copii!1: „Visul american” în copilăria și adolescența din „Epoca de Aur”

Romanul dezvoltă trei fire narative, întretăiate după tehnica cinematografică a cross-cuting-ului: copilăria și adolescența în comunism (anii ’78-’86) ale patru protagoniști (Marius, Paulică, Cristina și Leo) din satul Teicova de lângă granița cu Iugoslavia, experiența americană a trei dintre ei care reușesc să emigreze (ilegal, Leo și Cristina, legal, doar Marius) și întâlnirea conjuncturală din prezent (anii 2000) dintre Marius și Paul. Prietenia celor patru prieteni care copilăresc împreună în comunism și își planifică emigrarea în SUA prin trecerea ilegală a frontierei este înrămată într-o supranarațiune (plimbările și intervențiile melioriste ale lui Dumnezeu și Sfântul Petru – deghizați în doi bătrâni – în societatea românească postcomunistă).

Citește în continuare →
de VATRA

Dorin Ştefănescu – Înainte de început. O poetică a urmei

Autor de studii filosofice solide (Fundamentele filosofice ale magiei, 2000; Heterologie. Introducere în etica lui Lévinas, 2005; Simbolul, icoana, faţa, 2006; Altul decât Dumnezeu. Schiţă pentru o teologie a urmei, 2017), Vianu Mureşan este totodată un competent investigator de universuri literare (Pavese, omul jignit, 2015), dar şi un poet inspirat. Dovadă, pentru acest ultim palier al activităţii sale, stă recentul volum Cele două capete ale tăcerii (Eikon, 2021). Ca în cazul oricărui spirit complex, nu sunt de fapt mai multe direcţii în care se canalizează creativitatea, ci ramificaţii ivite dintr-un trunchi comun, crescute laolaltă pentru a îmbogăţi un acelaşi orizont. Dacă în eseul filosofico-teologic din 2017 autorul, într-o gramatică speculativă şi terminologică de extracţie lévinasiană, trasează cadrul unei posibile teologii a Alterităţii lui Dumnezeu, această teologie a urmei lucrează şi în subtextul poemelor de acum, de data aceasta ca poetică a urmei. „Altul decât Dumnezeu în sine” este de fapt urma, nu prea vizibilul, excesul de vizibilitate în care, prin inflaţia de prezenţă (saturată), Dumnezeu pare inabordabil, ca atare invizibil. Este urma pe care o lasă la vedere Dumnezeul nevăzut, dar care nu este Dumnezeu în sine, ci arhi-urma sa care păstrează transcendenţa, înălţimea absolutului manifestată ca alteritate: abia vizibilul invizibilului. În acest context, a vorbi despre Dumnezeu înseamnă a formula „un discurs despre sensurile imediate ale absenţei unui Dumnezeu prezent în transcendenţă”, altul lui Dumnezeu fiind „acest imediat al transcendenţei”. Mersul pe urmele acestuia – urmarea, o dificilă imitatio – implică asumarea unei paradoxale prezenţe de absenţă, caracter pe care substratul poetic îl reconfigurează, adăugându-i nuanţe şi adâncimi surprinzătoare.

Citește în continuare →
de VATRA

Al. Cistelecan – Traian Ștef și arta poeziei

În vremile de azi, debutul și-a pierdut orice eroism. Greu cu adevărat e azi să nu debutezi, nu să debutezi (chiar dacă nu scrii). Odată ce-au căzut marile narațiuni, a căzut și aceasta mică (dar nu și pentru cei în cauză) și particulară. Au fost însă vremi, nu foarte depărtate, în care au existat adevărate drame ale debutului. Unele – drame fericite, cum au fost, bunăoară, cele din deceniul șapte al veacului trecut, cînd se ridica generația ’60, pe vremea lui Ioan Alexandru, de pildă. Pe-atunci cu mare greutate ajungeai să debutezi în anul II de studenție, căci regula era s-o faci în chiar primul an și să ajungi la licență clasic – sau, în orice caz, posibil subiect de licență. Zece ani mai tîrziu, pe vremea lui Adrian Popescu, să zicem, nu mai era chiar așa, dar puteai să-ți susții dimineața licența și după-amiaza să-ți lansezi cartea de debut. Peste alți zece ani, România făcîndu-și planul la poeți, debutul a fost împins, în cazurile fericite, la finele stagiului obligatoriu de trei ani. Cazurile fericite erau însă puține iar poeții mulți, așa că s-a trecut la publicarea lor în grămezi ordonate (un fel de antologii de pre-debutanți) înainte de a li se permite să treacă pragul unui debut personal.

Citește în continuare →
de VATRA

Sanda Cordoș – Marin Preda. Câteva fișe de dicționar și un mic preambul

Cred că era prin 2005, când Gerhardt Csejka, scriitor german originar din România (n. 1945, a părăsit țara de origine stabilindu-se în Germania în 1986, unde a continuat să traducă bogat din literatura română), mi-a propus (prin email) să colaborez, alături de alți colegi, la „Kindlers  Literatur Lexicon”. Articolele urma să le redactez în limba română și dumnealui să le traducă în germană. Așa s-a întâmplat. Prin urmare, autorul moral al articolelor pe care le reiau aici este Gerhardt Csejka.  La invitația lui Marius Miheț (al doilea autor moral al paginilor de față, aș putea spune) de a colabora la un volum consacrat lui Marin Preda scos sub egida Universității Comenius din Bratislava, am reluat vechile texte, am dezvoltat și argumentat unele idei, am actualizat bibliografia. Iar astăzi, iată, revista „Vatra” (prin bunăvoința lui Alex Goldiș) are generozitatea de a mă găzdui.

Citește în continuare →