de VATRA

Ana Blandiana – Cuvinte despre cuvinte

Istoria poeziei nu este decât istoria luptei dintre ce și cum, o istorie cu atât mai fericită cu cât rezultatul luptei este mai nedecis, cu cât raportul de forțe este mai apropiat de egalitate*. De la facerea lumii, poeții sunt împărțiți în două aripi, revendicându-se de la unul sau de la altul din cei doi termeni, această apartenență neînsemnând propriu-zis o opțiune, ci o prioritate. Există poeți pentru care cum se cuprinde în ce, decurge din el, așa cum forma și culoarea fructului decurg din necesitatea aducerii pe lume a sâmburelui; după cum există poeți pentru care arta nu e decât „o căutare și o experiență de limbaj”, „o anumită ordine a cuvintelor” (G. Picon) și în ochii acestora, firesc, ce nu este decât o neglijabilă cantitate cuprinsă în larga sferă inventată de cum. De fapt, iată chiar un verb pe care l-am putea folosi ca pe o hârtie de turnesol: în timp ce primii nu inventează, ci caută și extrag, ca pe un rău necesar, ca pe un fatal compromis cu materia, expresia materială a stării de neexprimat – frumusețea nefiind decât nesigurul raport între spus și nespus – pentru ceilalți arta este continuă invenție de  ingenioase jocuri, dibace artificii. A inventa este pentru unii un păcat de moarte, iar pentru alții orgoliu creator…

Citește în continuare →
de VATRA

Gabriela Adameșteanu – The Winner Takes It All (6)

Îți dai seama în ce emoții am trăit în zilele următoare?! Răspundeam cu inima  strânsă la telefon, deschideam cu precauție ușa când suna cineva, de teamă să nu dăm nas în nas cu milițienii veniți să-l ridice pe Andu. Dacă m-ar fi luat și pe mine la anchetă, ce s-ar fi întâmplat cu copiii?

Ca și când asta n-ar fi fost suficient, la vreo săptămână după ce-am internat-o pe mama, investigațiile au scos la iveală o formă de cancer foarte agresiv: mai avea doar două-trei luni de trăit. Mi-a căzut dintr-odată cerul în cap! Doar o operație foarte dificilă îi mai dădea șanse, nu mai stau acum să-ți explic ce și cum trebuia făcut, dar speranțele erau puține de tot. M-am rugat cu cerul și cu pământul de doctorul Simici, în final a acceptat a contre coeur, s-o facă, privindu-mă cu scârbă: doctoriță și copil de doctor să aduc bolnava atât de târziu?!

Citește în continuare →
de VATRA

Condiția revistelor de cultură (IV)

Viorel MUREȘAN

Expresia normalității depline

1. Extrem de colorat, dar normal. De vreme ce apar publicații literare și în locuri (și nu sunt puține!) unde n-a existat niciun fel de tradiție, ori cel mult niște ruine legendare, ca-n baladă, zburdălnicia acestui peisaj nu poate fi pusă la îndoială. Acolo unde trăiesc oameni cu îndeletniciri culturale onorante, chiar dacă printre ei se mai strecoară și veleitari, ceea ce este absolut inevitabil, apariția unei reviste făcute cu un profesionalism emergent se cade a fi salutată. Există apoi venerabilele periodice care au trecut binișor suta de ani și care au încrustate pe frontispiciu nume de personalități,  grupări sau ideologii literare clasicizate, iar dintre ele, unele se țin foarte bine, în timp ce altele agonizează. Așa cum și revistele apărute după revoluție s-au sleit rând pe rând, unele mai dând semne de vitalitate doar în funcție de anotimp. Noroc că dinspre această categorie mai putem fi „apostrofați” de la Cluj, se mai încordează spre noi câte un „discobol” albaiulian, ori ni se mai trimite pe apele gândului o solară și elegantă „arcă” arădeană. Apariția capricioasă a altora, sau tirajele minuscule, le fac intruvabile. Dar, puse față-n față, neajunsuri și avantaje, dau impresia unui peisaj revuistic dinamic.

Citește în continuare →
de VATRA

Condiția revistelor de cultură (III)

Marian Victor BUCIU

Cu predicat și atribut

1. Eu nu știu câte reviste literare apar acum în România. Scriu literare, dar ar trebui să scriu, dacă nu „literare” (nu!), atunci măcar „culturale”, „de cultură”. Dar nici așa nu e exact, ele cuprind și alte arte. Deci, de literatură, alte arte și de cultură (se presupune în general) – dar să nu confundăm artisticul cu culturalul. Ca să ne apropiem de realitate, de adăugat că aceste reviste numite literare au și rubrici filosofice, lingvistice, științifice, ba chiar sportive. Nu le lipsește reflectarea politică. Dacă am glumi, am spune: doar horoscoape nu publică. Am cunoscut și reviste doar literare, dar cu o calitate artistică în scăzută. Nu sunt însă un cunoscător al revistelor tinerilor scriitori, ele fiind pasămite eminamente literare. Ca interes și valoare, clasarea revistelor la noi le-ar găsi de toată mâna, dacă nu chiar de ambele mâini. Malițios, s-ar spune că, pe ici, pe colo, par scrise și cu picioarele. Toate reprezintă, în bine sau în rău (pozitiv e să spunem: în mai puțin bine!) spiritul critic-creator al redacțiilor și autorilor textelor. Aici simt nevoia să spun scurt și banal că înțeleg calitatea critică în primul rând (restul e secundar, nu neglijabil) drept laudă pur și simplu: lăudăm ce și pe cine ne reprezintă înțelegerea. Ce e critica dacă nu evaluare după argumentare? Întâi predicat, apoi atribut. Strânsa legătură dintre cele două, mereu nelipsite, conferă temei criticii.   

Citește în continuare →
de VATRA

Condiția revistelor de cultură (II)

Magda CÂRNECI

De acolo vine schimbarea

1. Impresia mea generală este că nu stăm deloc rău cantitativ la numărul de reviste literare sau culturale din România. La o primă enumerare rapidă, am putut pune pe hârtie 20 de titluri de reviste – fie ele subvenționate de Uniunea Scriitorilor sau de Consiliile județene locale, fie de fundații sau de sponsori privați – și cred că mi-au mai scăpat din vedere unele publicații1. 20 de reviste culturale înseamnă mult la o populație de vreo 19 milioane de oameni, dintre care aproape un sfert se află în afara țării, iar cei mai mulți dintre cetățenii ei nu citesc literatură și nu-i interesează revuistica literară.

Citește în continuare →
de VATRA

Condiția revistelor de cultură (I)

Argument

O astfel de temă, Condiţia revistelor de cultură, nu este deloc comodă. Au avut loc, în ultimii ani, dezbateri suficient de aprinse cu privire la numărul, utilitatea şi necesitatea revistelor de cultură. Ion Simuţ spunea, într-un articol care a stârnit multe reacţii, că sunt prea multe reviste culturale (în ancheta noastră, Traian Ştef crede că sunt prea puţine…). Care este starea revistelor de cultură, azi, cum apare peisajul revuistic românesc, ce relevanţă mai au revistele tipărite, faţă cu efervescenţa şi freamătul informaţional al suportului on-line, care e statutul colaboratorilor, cum sunt ei selectaţi, cât de deschise sunt revistele de la noi faţă de autorii care se autopropun, într-o viaţă literară uneori în ebuliţie, alteori foarte ternă, cum se manifestă independenţa de opinie a revistelor, de fapt, mai bine spus, câtă independenţă mai au revistele de cultură de la noi şi care ar fi soluţiile pentru difuzarea mai eficientă a revistelor culturale: acestea sunt interogaţiile/ dilemele de la care am pornit în realizarea acestei anchete, în care am căutat să angrenăm cât mai mulţi conducători de reviste, editori, colaboratori ai revistelor culturale sau scriitori.

Citește în continuare →
de VATRA

Poeme de Ofelia Prodan, Amalia Brăescu, Gheorghe Mihai, Viorel Bucur și Marian Oprea

Ofelia Prodan

album de familie

părinții mei mă iubeau atât de mult când eram copil

că mi-au cumpărat plastilină

să mi-o bag în nas și în gură să nu mai plâng.

când am crescut mai mare, mi-au spus

că mă iubesc atât de mult încât trebuie să mă lege cu sfoară de calorifer

să nu mă fure sectanții. mi-au dat și o savarină

la care mă uitam salivând până s-a topit

că era pe masă, iar eu legată cu sfoară de calorifer.

Citește în continuare →